Boala
Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă
a creierului care
apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce
în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea
capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a
personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează
starea cunoscută sub numele de demență (din latină: demens).
Boala și modificările organice din creier care o însoțesc au fost descrise
pentru prima dată de Alois Alzheimer, psihiatru și neuropatolog german. Denumirea de „boală Alzheimer” a fost utilizată pentru prima dată de
psihiatrul german Emil Kraepelin în manualul său de psihiatrie ("Lehrbuch der
Psychiatrie", 1911). Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la
persoanele în vârstă și a devenit tot mai frecventă o dată cu creșterea longevității.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență la
persoanele în vârstă și reprezintă jumătate din totalitatea cazurilor de
demență. Pentru țările europene se estimează că la persoanele în vârstă de 65 de ani
frecvența bolii Alzheimer este de ca. 2-3 %, la vârsta de 70 de ani 3%, la 75
de ani 6%, iar peste 85 de ani 25-40%. Într-un studiu recent denumit "PAQUID"
efectuat în Franța, s-a constatat că 17,8% din persoanele trecute de 75 de
ani sunt atinse de boala Alzheimer sau de o formă înrudită de demență. In România sunt aproximativ 250.000 de bolnavi de Alzheimer.
În cazul unui debut precoce, înainte de vârsta de 65 de
ani - ca în cazul princeps al lui Alzheimer - se folosește termenul de "demență
presenilă", cazurile apărute tardiv, la persoane în vârstă de peste 70
de ani, corespund noțiunii mai vechi de "demență senilă".
